Turcia, mon amour

 


Despre incercarea de lovitura de stat din Turcia s-a scris mult. Mai emotional, mai rational. Am dorit si eu sa comentez evenimentul dar m-am gasit in imposibilitate de a scrie ceva care sa nu fie depasit de impletitura de emotie si ratiune a Fatmei Yilmaz. Deci fara alte adaugiri comentariul ei.

“Nu sunt in masura sa comentez ce s-a intamplat azi noapte. Nu pot. Nu acum. Nu sunt lucida, sunt partinitoare si imi zboara emotiile prin toti porii. Am prieteni inchisi, prieteni in exil, rude cu copii la san care indura interogatoriile interminabile. Va las doar cateva randuri. Insuccesul incercarii de aseara arata multe fatete ale aceleiasi probleme, fracturi profunde in societatea turca dar mai ales in armata, clivaje greu de incadrat dar vizibile, inceputul unei lungi perioade de represalii, islamismul si partea radicala a islamului – mai puternica decat oricand. Doar o parte mica din armata, o unitate formata in general din tineri si foarte tineri a avut curajul de aseara. Ma intristeaza glumele proaste si desconsiderarea concetatenilor romani in fata imaginilor cu soldatii asezati cu fata la pamant sau cu mainile in sus. E o onoare domnilor, sa fiu contemporana cu astfel de tineri! Gandul meu solidar este alaturi de toti cei care de acum incolo sunt considerati tradatori, proscrisi. De ei si de familiile lor , care de acum incolo vor indura chinul, teroarea, moartea. O parte din aplaudacii de serviciu deja cer reintroducerea pedepsei capitale in Turcia! Repet, mi-e greata de regimurile militare. Armata in Turcia nu a insemnat doar bine si glorie. De la Junii Turci incoace a insemnat represiune, mai ales pt minoritatile etnice dar si religioase, a insemnat un nationalism dur, foarte dur. Laicismul lui Mustafa Kemal a fost pentru multa vreme religia civila a noului stat natiune turc dar si un model pt lumea musulmana. O laicitate manifestata autoritar carea parea sa blocheze orice manifestare a societatii civile. Dintre toate tarile musulmane Turcia a fost simgura tara unde laicitatea a fost acceptata si integrata cultural. Poate ca una din dilemele importante ale laicitatii si secularismului este modul in care interfereaza si dialogheaza cu sacrul. Unii dintre noi, avem nevoie de sacru in vietile noastre. Ca e religie, ca e credinta, ca e convingere – avem nevoie de o regandire a acestei relatii in societatile seculare. Nu e vorba de negocieri unde unul lasa si celalalt pierde. E nevoie de a invata un posibil alt tip de convietuire. Orice interzicere categorica da nastere la monstri. Multe dintre curentele revivaliste islamice isi au originea in modul sfidator in care laicismul si secularismul a tratat cu religia si s-a pozitionat emfatic fata de aceasta. Nu cred in islamismul adaptat, hibrido-democratic, original cum vreti sa-i spuneti. Are gena totalitarista in toate stradufundurile. Nu cred in Sharia progresista, readaptata, moderna. Nu cred in contorsionari fortate ale unor concepte straine de modus vivendi al societatilor musulmane. Cred in reforma islamului, in interpretarile sale liberale si progresiste. Dar nu va fi un proces realizabil in timpul vietii mele. Nu ma astept ca islamismul sa stie sa integreze pluralismul. Nu, oameni buni! E naivitate grosolana sa crezi asa ceva….In acelasi timp, componenta Turciei etnica si religioasa, este un butoi cu pulbere. Cu multa pulbere. Cu multe deceptii, ambitii si frustrari latente. Pe de alta parte Turcia are, nu in coaste, ci in interiorul sau, cea mai cumplita amenintare – Islamismul! O ideologie a mortii si a unui puritanism infricosator. E trist sa vezi cum segmente tot mai largi din populatie vad in acestea o reteta de succes. Ideea laicitatii este din ce in ce mai respinsa si acuzata in spatiul public din Turcia. Pentru motive de mai sus si altele… Interventia din Irak din 2003 si urmarile ei au alimentat un occidentalism desantat in Turcia. Despre dublul standard american si european, nu mai scriu, mi-e lehamite. Erdogan este un om politic al carui potential doar de un tampit ar putea fi ignorat. E carismatic, inteligent, jongleaza stralucit cu populismul, are darul oratoriei, a fost un bun administrator atat ca primar al Istanbulului cat si ca premier. Stie cartile pe care sa mizeze, uzeaza de patetism si foloseste religia transformand-o in cea mai redutabila arma.
Din punctul meu de vedere, aseara am fost martori la un exemplu de tragedie greaca. Orice ai alege – tot sfasiat ramai. Imi aduceam aminte de un curs la Filosofia stiintei politice al domnului profesor Adrian Miroiu. Vorbind despre alegeri si libera alegere, a ajuns la o posibiltate -exemplu de genul existent in filmul Sophie’s Choice cu Meryl Streep. Ce sa alegi cand populatia a fost chemata explicit, in cel mai pur jigodism posibil , in strada??!! Ce sa alegi? Baia de sange? Razboiul civil? Incercarea de aseara a fost mai degraba o reactie decat un plan. Nu era nimic pregatit pt dupa…rezistenta ar fi fost dura si de o parte si de alta. S-a ales varianta cu raul cel mai mic posibil. E o ironie ce scriu acum. Erdogan – raul cel mai mic posibil! Sultanul mascarici care a facut din discursul Fratiei musulmane propria identitate politica. Pe de alta parte, Componenta armatei turce,viziunea si aspiratiile nu mai sunt aceleasi ca acum 20 de ani. Barbile pioase sunt in interioul armatei. Islamismul a invins acolo unde si-a dorit. Nu sunt sumbra. Cine crede ca pericolul islamist e o gluma moft , sa se duca o saptamana in excursie in Raqqa. Sau mai aproape, prin moscheile din sudul Turciei.
Vad ca postacii pro AkP, tot arunca anatema cu destabilizarea si terorismul impotriva gruparii Gulen. Miscarea Gulen, are multe pacate, am mai spus-o. Opinia mea – e o miscarw mult prea elitista si exclusivista. Exclusivismul sau dar si intratul in troaca lui Erdogan acum multi ani , i-au stirbit din potentialul reformator. Trebuia sa ramane o voce a reformei dar mai ales a pledoariei pt educatie! Asta se pricep sa faca cel mai bine. Au intrat in troaca cu porcii , acum suporta mizeria.
N-o mai lungesc, am scris haotic si ilogic probabil….
Rugamintea mea este sa pastrati putina decenta si empatie fata de o parte a populatiei turcesti care refuza puscaria mintii si a sufletului. E dureros sa citesti enunturi – ” ce mai vor astia, au ce manca, o dau cu drepturi si libertati….”
Cat de usor ati uitat oameni buni, cum acum 26 de ani strigati pe strazi euforici – LIBERTATE! Cat de usor ati uitat frica, umilintele, modul in care o mana de oameni controlau tot. Cat de natural pare unora ca statul sau presedintele in exercitiu sa dea legi valabile inclusiv pentru uterul si vaginul unei femei! Cat de usor e sa spui – ai ce pune pe masa! – desi tu nu mai simti mancare pe cerul gurii de saptamani intregi…
Nu, nu e patetism! E doar o picatura dintr-o realitate de langa dvs.
Ca sa inchei: ma inclin in fata acelor militari care au preferat moartea decat destabilizarea si baia de sange pt care Erdogan era dispus si pregatit. Apelul sau catre populatie in miezul noptii – va ramane in istorie ca o actiune mizerabila, deplorabila, lasa. Cat de mic era dictatorul cand chema populatia in strada! Dar ….e raul cel mai mic. Negura islamista e la beregata Turciei. Restul e poveste….”

@Eugeni

Comenteaza si tu:

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.